Cum accesez NeoBT?

Cum accesez NeoBT?

Pentru a accesa noua platformă, nu e nevoie să vii la bancă.

Noi ți-am pregătit toate datele tale din BT24 Internet Banking în NeoBT. Le găsești deja acolo. Cum? Foarte simplu.

Pentru logare, folosește ID-ul de logare & parola pe care le ai acum pentru BT24 Internet Banking.

NeoBT Internet Banking – accesezi site-ul Banca Transilvania, secțiunea Internet Banking.
NeoBT Mobile Banking - descarci aplicația din Google Play, App Store sau Huawei Gallery.

Din acest moment, pe contul tău pot fi efectuate operațiuni, din ambele platforme,
însă în scurt timp, accesul la vechiul BT24 va fi limitat.

Dacă nu îți amintești datele de acces, află cum le poți recupera:

Dacă nu reușești să activezi NeoBT, scrie-ne pe neo@btrl.ro și te ajutăm cât ai zice #neo.

Reguli generale de securitate

Nu e o perioadă obișnuită și e bine să fii precaut, mai ales când e vorba de siguranța banilor tăi.

Și pentru NeoBT, se mențin recomandările de siguranță, la fel ca pentru BT24 și vrem să ți le reamintim:

Când vrei să te loghezi în NeoBT, folosește doar link-urile de pe site-ul Banca Transilvania, NeoBT sau tastează întotdeauna adresa în bara de adresă din browser. Nu accesa URL-uri provenite din motoarele de căutare sau din diverse reclame, oriunde ar fi acestea.
Dacă în timpul procesului de logare sau tranzacționare îți apar mesaje care îți cer să aștepti o anumită perioadă de timp, pentru diverse motive, și apoi, sub diverse pretexte, îți solicită încă un cod transmis prin SMS, sau chiar mai multe, închide imediat sesiunea de lucru și anunță-ne URGENT la 0264 594 337.
Verifică să ai o conexiune criptată (HTTPS) cu site-ul și că deținătorul certificatului digital aferent acesteia este Banca Transilvania.
Parolele trebuie să aibă complexitate ridicată (să conțină litere mici, mari, numere și caractere speciale) și să fie schimbate periodic.
Nu efectua logări sau tranzacții de test prin care să validezi accesul în aplicație sau să verifici identitatea, indiferent cine ți-ar solicita acest lucru. Banca Transilvania nu îți va cere să efectuezi operațiuni de acest tip.
Urmărește cea mai bună practică de securitate a PC-ului de unde faci logarea: asigură-te că are instalate soluții anti-virus, anti-malware și anti-spyware, iar acestea sunt actualizate la zi. Nu utiliza rețele WIFI neprotejate.
Nu salva/scrie parole sau alte elemente de autentificare pentru NeoBT în memoria calculatorului.
Salut! Ai nevoie de ajutor la logarea in NeoBT?